MYLÈNE FARNER // Rolling Stone

By

Mylène este o tipă foarte zgârcită cu aparițiile televizate, iar atunci când o face este vorba despre lucruri cu mare miză. Vorbim deja de un icon al scenei din Franța, așa că prezențele tv sunt pe măsură, cea mai nouă a fost făcută în finala The Voice: la plus belle voix. Solista a avut o prestație sobră, simplă și eficace (amintind de ringul de box din Je T’Aime Mélancolie), cu toate că a făcut un play back vizibil de pe lună.
Rolling Stone adaugă noi recorduri în dreptul artistei, de exemplu faptul că piesa este al șaisprezecelea număr 1 din cariera ei. Stilistic piesa a reușit să bulverseze pe mai toată lumea, începând cu fanii hard core, care nu se așteptau la virajul electro cu ușoare influențe orientale. Este Rolling Stone noua direcție a artistei sau e doar o strategie de marketing? Răspunsul îl aflăm la toamnă când Farmer își lansează noul album, care s-ar putea numi Désobéissance.

S-ar putea să-ți placa și: