Étienne Daho este un icon în lumea muzicală franceză. Din 1981 lansează hit după hit, cu o rețetă originală care combină synth pop-ul, rock-ul și din când în când chanson-ul. În anii ‘60 s-a stabilit la Rennes și de adolescent a fost atras de muzică. A cântat prin diferite trupe locale, mai mult sau mai puțin obscure, iar în ‘79 a înregistrat primele piese. Primul disc a apărut doi ani mai târziu, iar primul succes abia în ‘85 cu “Tombé Pour La France” care a creat o adevărată “Dahomania” în toată țara. Daho o citează pe Françoise Hardy drept una dintre principalele sale influențe. “Retour a Toi” combină pop cu chanson, nu mai amesteca elemente de synth pop și lasă lucrurile să plutească, conduse de vocea caldă, aproape șoptită a lui Daho.