Fhin vrea să răstoarne realitatea și s-o îngroape în vis. Camera copilăriei sale este considerată închisoarea tinereții și pornind de aici totul se transformă. Ideea acestei piese este considerarea superioară a visului: când artistul se trezește totul se stinge, ziua este aproape o povară, un moment de așteptare între fazele viselor, care constituie o realitate nouă, mai împlinită.
